FUG'I, fug, vb. IV. Intranz.
1. A se deplasa cu pasi repezi, a se misca iute într-o direcţie, a merge în
fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr.
A-i fugi (cuiva)
pământul de sub picioare, se spune când cineva îsi pierde echilibrul si este gata să cadă sau,
fig., când cineva se simte pierdut, când îsi pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte si despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. "după") A urmări în fugă
1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr.
A-i fugi (cuiva)
ochii după cineva = a nu-si mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admiraţie, cu dor; a-i plăcea de cineva.
A-i fugi (cuiva)
ochii pe ceva = a nu-si putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori)
3. Fig. (Despre vreme sau despre unităţi de timp) A trece repede, a se scurge rapid.
4. Fig. (Despre
peisaje din natură)
A se perinda prin faţa ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul).
5. A părăsi în grabă (si pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un
deţinut)
a evada; (despre un
ostas)
a dezerta. ◊ Expr.
A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se stie unde). ♦ (Despre îndrăgostiţi) A-si părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.)
Fugi de-aici! =
a) pleacă!;
b) nu mai spune!
Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie asa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. "de") A se sustrage,
a se eschiva,
a evita. ◊ Expr.
A fugi printre (sau
dintre)
degete =
a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână;
b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. - Lat. pop.
fugire (=fugere).
Sursă
: DEX'98
(
27549)
- zaraza_joe